CSM Ceahlăul Piatra Neamț a fost gazda a trei meciuri în campionatele național de juniori în ziua de duminică, 17.10.2021. De la ora 10:00, Juniorii C au debutat în Liga Elitelor U15, după care de la ora 12:00, Juniorii A au învins pe CSS Odorheiu Secuiesc la scor, același lucru reușind și Juniorii B în meciul care a debutat la ora 14:00.
JUNIORI A11-2 a fost scorul cu care CSM Ceahlăul Piatra Neamț a trecut de CSS Odorheiu Secuiesc, ultima clasată în ierarhia Seriei 1 a Campionatului Național U19. Partida nu a avut practic istoric, dar trebuie menționat și faptul că harghitenii au reușit, pentru prima dată în actualul sezon să marcheze mai mult de un gol într-un meci. Marcatori partidei au fost: Anton (6, 40), Luca (8), Gyorfy (9, autogol), Lăcustă (25), Ștefănescu (34), Istrati (48, 85), Bordei (76, 80), Vârlan (88) / Koteles (12), Csiki (75).
Pentru formația pregătită de Constantin Pancu urmează derby-ul seriei, cu ACS Juniorul Suceava, meci programat duminică, 24.10.2021, de la ora 12:00, pe ”sinteticul” Stadionului Municipal ”Ceahlăul” din Piatra Neamț.
CSM CeahlăulTadir – Fleșeriu, Ștefănescu, Roșu, Luca, Istrati, Pop, Micu, Lungu, Anton, Lăcustă.Rezerve utilizate: Oprea, Bordei, Vârlan, Surdu, Catău.Rezerve neutilizate: Livezeanu, Marian, Pașcu, Maftei.
Campionatului Național U19, Seria 1, Etapa 9, REZULTATE:ACS Juniorul Suceava – LPS Roman 2-1LPS Bacău – ACS FC City Iași 2-4LPS Piatra Neamț – CS Aerostar Bacău 3-1CSM Pașcani – ACS FC Bacău 6-0CSM Ceahlăul Piatra Neamț – CSS Odorheiu Secuiesc 11-2LPS Suceava – LPS Iași (2 noiembrie).
JUNIORI BTinerii galben-negri și-au consolidat locul 6 în clasamentul Seriei 1 a Campionatului Național U17 prin victoria cu 6-1 contra celor de la CSS Odorheiu Secuiesc. Este un succes care menține echipa noastră între echipele care pot accede în play-off-ul grupei, obiectivul pe care elevii lui Daniel Mahu Moisii îl vor a îndeplini în acest sezon competițional. Marcatorii jocului au fost: Canea (4, 22, 75), Roșu, Mitronche S.(59), Mitrronche B.(79) / Moldovan (11). Următorul duel va fi cu ACS Juniorul Suceava, duminică, 24.10.2021, de la ora 14:00, pe terenul cu gazon sintetic de la Stadionului Municipal ”Ceahlăul” din Piatra Neamț.
CSM Ceahlăul:Hâncu – Drăgoi, Tamaș, Curbăt, Coroi, Roșu, Chiriac, Canea, Sorlescu, Corugă, Măriuță.Rezerve utilizate: Mitronche B., Mitronche S., Mosor, Gavriluță, Drogomir.Rezerve neutilizate: Iacoboaea.
Campionatului Național U19, Seria 1, Etapa 9REZULTATE:ACS Juniorul Suceava – LPS Roman 5-1LPS Bacău – ACS FC City Iași 0-4LPS Piatra Neamț – CS Aerostar Bacău 3-1CSM Pașcani – ACS FC Bacău 0-3CSM Ceahlăul Piatra Neamț – CSS Odorheiu Secuiesc 6-1LPS Suceava – LPS Iași (2 noiembrie).
JUNIORI CJuniorii U15 ai clubului nostru au debutat în Liga Elitelor U15, Seria 1. Fiind la primul meci la acest nivel, la prima înfruntare cu un adversar chiar necunoscut și după calificări județene în care echipa noastră a avut arareori probleme în jocurile disputate, CSM Ceahlăul a reușit totuși o victorie conturată încă din prima repriză, scor 2-1. Matei Găleată (11, 38) și-a făcut datoria de marcator, reușitele sale încadrând golul egalizator semnat de Munteanu (15). Pentru ai noștri urmează deplasare la AFC Botoșani, duminică, 24.10.2021, de la ora 15:00.
CSM Ceahlăul: Ifrim – Curteanu, Botezatu, Ilioaia, Asavinei Cos., Focșa, Orchianu, Mahu Moisii, Andrei, Găleată, Costan.Rezerve utilizate: Porumbița, Cosău, Panainte, Corobanea, Hogea.Rezerve neutilizate: Stan, Asavinei Cod., Ursache.
Liga Elitelor U15, Seria 1, Etapa 1CSM Ceahlăul Piatra Neamț – ACS Juniorul Suceava 2-1CSM Politehnica Iași – AS Unirea Ruginoasa 2-1AFC Botoșani a stat.