CSM Ceahlăul Piatra Neamț a reușit să termine la egalitate, 0-0, partida desfășurată la Dorohoi, acolo unde își joacă meciuri de pe propriul teren liderul seriei noastre, CS Dante Botoșani. Partida a avut două reprize diferite. Înfluiențat de terenul ”beton” și de un vânt care a deranjat pe toată lumea, jocul formației pregătite de Gabriel Rădulescu a fost lipsit de coeziune și putere mai ales în treimea adversă, în timp ce gazdele au avut o șansă mare de gol și câteva șuturi de la distanță care nu i-au dat mari emoții lui Barna.
Începutul părții secunde a fost însă excelent pentru ai noștri, care au pus probleme puternicei și masivei defensive adverse. Șter, Pîntea și Nemțanu au trecut pe lângă gol, iar ultimul dintre ei a fost protagonistul celei mai importnate faze a meciului. În minutul 61, aflat în posesia mingii și îndreptându-se spre butul botoșănenilor, Nemțanu s-a intersectat cu un adversar. Arbitrul Vasile Buzea a dictat fault în atac și spre surprinderea unor ”suporteri” ai gazdelor, după care, pentru ”atac imprudent” a decis acordarea celui de-al doilea galben șeptarului nostru. Trei minute mai târziu, Ștefănescu a pătruns în careul lui Dante, l-a depășit pe Dumitraș, iar apărătorul gazdelor l-a călcat pe jucătorul nostru. Arbitrul nu a dictat penalty, ci a dat ”galben” pentru simulare. Ultimul sfert de oră putea produce două goluri. Ionuț Ursu (75) a scos de pe linia porții o minge pe care scria gol, după care Hărăguță a respins la șutul puternic și destul de bine plasat al lui Vîlea (87).
Trebuie spus că deși a jucat 30 de minute cu un om în minus, echipa noastră a fost, ca joc, multe minute peste adversar. Așa s-a întâmplat și-n tur, când Dante a câștigat cu 1-0 la Piatra Neamț, a avut un om în plus pe teren aproape 60 de minute (cu tot cu prelungiri), dar și atunci a jucat un fotbal lipsit de curaj.
Rezultatul ne menține între primele patru în clasamentul seriei, iar pentru echipa noastră urmează ultima partidă acasă din 2021, cu Șomuz Fălticeni.