CSM Ceahlăul Piatra Neamț va disputa sâmbătă, 27 noiembrie 2021, meciul cu ACS Șomuz Fălticeni. Partida face parte din programul etapei cu numărul 14 a Ligii 3, Seria 1, fiind a cincea a returului sezonului regulat. Dorința echipei noastre este să continue cu o victorie, după ce în ultimele două runde au scos trei puncte din partida cu Bucovina Rădăuți (4-1) și un punct din derby-ul cu liderul Dante Botoșani (0-0). Mai mult, acest duel este și ultimul pe care galben-negrii îl au programat la Piatra Neamț în 2021, având în vedere că parcursul din anul în curs se va încheia săptămâna viitoare la CSM Bacău.
Antrenorul echipei noastre, Gabriel Rădulescu, are probleme serioase de lot înaintea partidei. Vor absenta patru jucători pentru meciul de mâine. Suspendați, după remiza de la Dante Botoșani, sunt fundaușlul central Ionuț Ursu (4 cartonașe galbene) și atacantul Cosmin Nemțanu (eliminat la Dorohoi), iar accidentați sunt mijlocașii Sorin Tăbăcariu și Cristian Copoț Barb. A revenit la pregătire portarul Teo Cîmpianu, după accidentarea de săptămâna trecută care l-a scos din lot pentru meciul cu Dante.
Lipsesc cei menționați mai sus, dar nu și cei mai buni marcatori ai echipei noastre în actuala ediție de campionat, adică Adrian Șter (6 goluri) și Răzvan Pîntea (5 goluri).
Adrian Șter, atacant CSM Ceahlăul Piatra Neamț:”Suntem în fața unui meci foarte important pentru noi, deoarece ne putem consolida poziția în play-off cu o victorie. Consider că ne așteaptă un meci foarte dificil împotriva unui adversar care va veni la Piatra Neamț să spele rușinea din ultima etapă (n.n. – înfrângere cu 0-5 acasă cu Bucovina Rădăuți) și sunt convins că își vor da viața pe teren. Vrem să ne luam revanșa fața de meciul tur, în care am făcut o partida foarte slabă, astfel că cei de la Fălticeni au câștigat pe merit. Șomuz este o echipa imprevizibilă, cu câțiva jucători de calitate, pe care dacă o lași să joace îți poate crea probleme. Noi suntem pe un drum bun, avem un moral bun după ultimele două rezultate și evoluții și avem avantajul că jucăm acasă. Jucăm pe un teren bun și putem să ne desfășurăm jocul nostru care la final sper să ne aducă cele 3 puncte. În aceste ultime două etape din an nu avem voie să facem vreun pas greșit. Trebuie să le câștigam pe ambele dacă vrem să ținem pasul cu echipele din față și să avem șanse mari de a ne califica în play-off în meciurile oficiale din luna martie a anului viitor”.
Brigada de arbitri îl va avea pe Robert Ciorbea (Sânpetru – Brașov), ajutat la cele două tușe de Mihai Constantin Cantemir (Făgăraș) și Gabriel Boncz (Făgăraș). Observatorii partidei vor fi Ștefan Donciu (Sfântu Gheorghe) și Lajos Jozsef Fodor (Odorheiu Secuiesc).