CSM Ceahlăul Piatra Neamț a pierdut cu 2-0 (0-0) partida din etapa a V-a a Ligii 3, Seria 1, disputată în fieful celor de la ACS Șomuz Fălticeni. Asta după o partidă în general echilibrată, dar controlată teritorial de ai noștri. A lipsit însă sclipirea în ultima treime, atât pentru o pasă inspirată, cât și pentru o finalizare aducătoare de bucurie.
Căpitanul sucevenilor, George Cârstean, a încercat primul vigilența lui Alex Barna (7), dar trasorul său de la aproape 25 de metri nu a nimerit ținta. Robert Ciobanu (11) a trimis cu capul din interiorul careului nostru pentru intervenția sigură a portarului Ceahlăului, după care Ștefănescu a dat emoții gazdelor. Mai întâi a șutat puțin pe lângă poartă (18), în urma unei recuperări ofensive a lui Nemțanu, după care a tras pe direcția lui Malac (26).Absența fundașului Daniel Moroșanu, suspendat, a dus la canalizarea atacurilor Șomuzului spre stânga dreapta apărării echipei antrenate de Costel Ilie, acolo unde poziția respectivă a fost ocupată mijlocașul Cosmin Nemțanu. Și astfel s-au ivit cîteva acțiuni periculoase ale gazdelor. Robert Ciobanu a irosit o ocazie bună în minutul 32, după care Julei a fost blocat de două ori, pentru ca Barna să intervină foarte bine în minutul 45 în fața aceluiași Ciobanu.După pauză ai noștri au început mai deciși, iar Ștefănescu (50) și Barb (55) au pus în pericol poarta Șomuzului. Gazdele au ratat însă o altă ocazie mare, prin Eduard Ciobanu (59), care la o centrare venită din stânga de la Julei, a trimis pe lângă poartă din numai câțiva metri. Minutul 70 a fost cu ghinion pentru CSM Ceahlăul. S-a contruit o fază de atac în stânga, iar mingea a fost trimis spre centru la Cristian Copoț-Barb, mijlocașul reușind un șut puternic de la mare distanță, numai că mingea a lovit transversala. Șomuzul a făcut 1-0 cinci minute mai târziu. La o centrare din dreapta, Flavius Dumbrăvean a ratat respingerea și mingea a rămas la Robert Ciobanu, singur cu Barna. Portarul a respins în primă fază, mingea s-a dus în dreapta atacului fălticenean, iar Alex Sahru a șutat puternic la colțul scurt, acolo unde Curpăn nu a reușit să devieze în afara cadrului porții. Moldovan putea egala în minutul 85, la lovitura liberă foarte bine executată de Toma, dar a trimis cu capul puțin pe lângă bară. 2-0 s-a făcut în minutul 88. Ai noștri au avut o lovitură liberă de la mijlocul terenului, mingea a fost trimisă în careu, dar Malac a prins și a lansat repede un contraatac. Robert Ciobanu a ajuns primul la minge în duelul său cu portarul nostru, Alex Barna, și a înscris.
Echipa noastră va juca următorul meci pe propriul teren cu CSM Bacău, în ziua de sâmbătă, 02.10.2021, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal ”Ceahlăul” din Piatra Neamț.>