”Acesta este obiectivul nostru principal – Trebuie să câștigăm”

CSM Ceahlăul Piatra Neamț a ajuns la trei partide consecutive din care a luat punct sau puncte, a urcat între primele patru echipe ale clasamentului seriei și se pregătește de un meci foarte dificil pe care îl are la ACS Hușana Huși. Este un duel programat în etapa 11 a Ligii 3, Seria 1, care pentru echipa noastră este și un moment al revanșei. Asta fiindcă în primăvară, am pierdut acolo cu 3-1 și am redus aproape de zero șansele de a mai prinde un loc la barajul de promovare în Liga 2.

Despre meciul cu Hușana au vorbit azi într-o conferință de presă antrenorul Gabriel Rădulescu și atacantul Adrian Șter.

Gabriel Rădulescu, antrenor principal la CSM Ceahlăul, despre…
– meciul cu Hușana Huși:

”Plecăm spre Huși cu optimism. Știm că ne așteaptă un joc dificil. Întâlnim o formație cu jucători cu experiență, o formație solidă, dar care în ultimul timp a avut rezultate fluctuante. Știm că ne așteaptă un joc echilibrat, pe contre. Vom vedea și starea terenului cât de mult va influența calitatea jocului.
Noi venim după o serie de rezultate pozitive, însă, din păcate, avem câteva probleme de lot. Tăbăcariu este accidentat, Ghenici, Șincu-Scripă și Jalbă sunt suspendați și mai avem probleme cu doi jucători. Botezatu și Curpăn au acuzat probleme medicale în cursul săptămânii, dar sperăm că până la ora jocului vor fi recuperați.
Suntem încrezători, sper să facem un joc bun, să ne adaptăm la adversar și la starea terenului și să ne întoarcem cu cele trei puncte. Acesta este obiectivul nostru principal: trebuie să câștigăm.
Sper să marcăm gol sau goluri care să ne aducă victoria.”

– situația adversarului din etapa 11:
”Este și pentru ei un meci cu mare miză. Plus că știu că se mobilizează exemplar în momentul în care întâlnesc o echipă cu pretenții și care aspiră la promovare. Din acest punct de vedere sunt convins că vom avea un joc viu disputat, tare. Sper ca momentele cheie să le decidem în favoarea noastră, noi să fim bine organizați și inspirați la finalizare. Nu avem informații foarte multe despre adversar. Nu știu dacă au probleme de lot sau alt fel de probleme. M-a surprins decizia lui Agrigoroae de a se retrage. Cred că era un jucător cheie, un jucător important. Poate fi un lucru bun pentru noi fiindcă era un bun modibilizator. Ne așteptăm la un joc tare.”

– dorința de revanșă după înfrângerea din primăvară:
”Bineînțeles că sper din toată inima să ne luăm revanșa și să fie altfel jocul. Tensiunea și miza jocului și-au pus amprenta asupra noastră, nu asupra jocului fiindcă am făcut o partidă bună, dar cu două cartonașe roșii este greu să reziști mult timp. Asta a cântărit cel mai mult în acel joc.”

– Foresta Suceava – Dante Botoșani:
”Pe de o parte nu aș vrea ca Foresta să aibă un rezultat pozitiv. Pe de altă parte nu aș vrea ca Dante să se distanțeze foarte mult de echipele din urma sa.”

– alegerea primului 11:
”Faptul că trebuie să jucăm în fiecare meci cu trei jucători ”underi” ne creează probleme. Cei care sunt acum nu acoperă nici valoric și nici numeric eventualele probleme de la etapă la etapă. Și absența lui Sorin Tăbăcariu este foarte importantă, mai ales că este unul dintre liderii echipei. Este însă șansa altor jucători care aspiră la un loc de titular. Sper să găsim cele mai bune variante pentru mâine. Nu numai pentru începutul jocului, poate și pentru parcurs. Contează mult modul în care vom juca, ce probleme vor apărea, dar am încredere.”

Adrian Șter, golgheterul CSM Ceahlăul, despre…
– meciul cu Hușana Huși:

”Scorul tin tur a fost scorul corect al acelei partide. Asta pentru că am început agresiv, am mers peste ei, am făcut presing și asta a fost determinant. Hușana este o echipă foarte bună, agresivă. Sunt convins că vom avea un meci foarte foarte greu, de luptă, dar ne-am antrenat bine și am încredere că vom obține cele trei puncte. Pentru asta mergem acolo.
Nu mă surprinde locul ocupat de Hușana în clasament, pentru că acest campionat este unul echilibrat. Au fost surprize aproape în fiecare etapă. Este oricum o distanță mică și față de noi, care avem 15 puncte, iar ei au 12.”

– premiera din cariera sa:
”Am mai marcat trei goluri într-o partidă pentru Fotbal Comuna Recea cu Reghinul, dar niciodată într-o repriză. Asta a fost o premieră pentru mine.
Mă simt bine în compartimentul ofensiv și ca atacant de careu, pot juca și ”număr 10”, dar și în bandă, depinde unde are echipa nevoie de mine. Trebuie însă să-mi fac treaba cât mai bine și să-mi ajut echipa.”

– cum este Seria 1 a Ligii 3 față de altele în care a jucat:
”Seria asta din Moldova mi se pare mult mai agresivă, mai pe forță. Echipele se pune pe două linii și ne așteaptă să atacăm, ceea ce ne-a și cauzat mici probleme. În cealaltă parte a țării, echipele se deschid mai mult, sunt jucătorii puțin mai tehnici, joacă un fotbal mai combinativ. Nu stau doar pe faza de apărare. Este un campionat și o serie grea, cea din care facem parte. Cred că și cea mai echilibrată din toate cele zece serii”.