Juniorii A, siguri de participarea în Cupa României

CSM Ceahlăul Piatra Neamț se pregătește de participarea în Cupa României U19, întrecere în care vor evolua cele mai bune echipe din Campionatul Național și formațiile din Liga Elitelor U19. Asta deoarece, conform regulamentului Cupei României U19, o echipă care va fi prima în clasament la finalul primei jumătăți a sezonului regulat al Campionatul Național U19 este sigură de un joc în runda inaugurală a cupei.

Iar juniorii mari ai CSM Ceahlăul, formație antrenată de Valentin Avădanei și Florin Axinia, sunt siguri de locul 1 în clasamentul seriei din care fac parte deși mai sunt 2 etape de disputat. Ultimul meci a adus confirmarea superiorității în serie, după victoria cu 2-1 în favoarea echipei LPS Suceava, care este a doua în ierarhie. Pentru galben-negri au înscris Olteanu și Crap, ratându-se și alte ocazii importante.

”Au deschis scorul cei de la Suceava dintr-o fază fixă și mă bucură tăria de caracter arătată de echipa noastră care a reușit să întoarcă soarta acestei dispute. Mă bucură că suntem primii în clasament și că vom participa în Cupa României, această calificare arătând că, de fapt, locul nostru era între echipele de Liga Elitelor în acest sezon la categoria Juniori A”, a declarat Valentin Avădanei, antrenor principal al echipei de Juniori A la CSM Ceahlăul.

Juniorii B au rămas pe locul 5 în serie după jocurile din etapa 12 a Campionatului Național U17. Pe propriul teren, echipa pregătită de Florin Axinia și Valentin Avădanei au pierdut cu 2-4 jocul cu LPS Suceava. Golurile formației noastre au fost ”semnate” de Cojoc și Ștefănescu.
Pentru ambele echipe ale grupării noastre urmează jocuri în deplasare, la CSM Bacău.