Buni cu Aerostar, mai buni decât Botoșani II

CSM Ceahlăul Piatra Neamț a pus capăt poate celei mai dificile perioade din pauza de iarnă, odată cu terminarea acestei săptămâni de muncă. Jucătorii noștri au avut parte de un program de pregătire foarte greu. Luni și marți au avut programate câte două ședințe de pregătire pe zi, la fel ca joi și vineri, iar miercuri și sâmbătă au fost două jocuri amicale. Acumulările din punct de vedere fizic vor continua, așa cum și jocurile de verificare sunt deja stabilite.

CSM Ceahlăul – FC Botoșani II 1-1 (0-0)
Echipa noastră a jucat sâmbătă, 09.02.2019, un meci amical în compania colegei de serie FC Botoșani II, la Roman, acolo unde adversara a fost în cantonament în ultimele zece zile. Așa cum arată și scorul, partida a fost una echilibrată. Dacă ”satelitul” echipei de Liga 1 a utilizat și cinci jucători care se antrenează frecvent cu prima echipă, antrenorii noștri au decis să înceapă meciul de la Roman cu o formulă a cărei medie de vârstă a fost foarte scăzută. La mijlocul terenului, lupta a fost de multe ori câștigată de galben-negri, pentru ca și posesia să ”producă” ocazii la poarta adversarilor. Prima șansă de gol a aparținut nemțenilor, Matei (13) șutând puțin peste poartă de la distanță. Teo Cîmpianu a ieșit apoi la rampă. Botoșaniul a obținut un penalty, numai că vârful Chica-Roșa a tras în dreapta lui Cîmpianu, acolo unde s-a întins eficient și acesta din urmă. Țapu (19), A.Rusu (23) și Pîntea (30) au ”semănat” pericol la poarta adversă, dar scorul nu s-a modificat. Scorul a devenit 0-1 imediat după pauză. La un contraatac, mingea a fost trimisă din stânga în ”gura” porții noastre, iar în urma unui carambol, Chica-Roșa (47) a trimis în plasă. Pietrenii nu au acceptat rezultatul și au căutat golul egalizator. Copoț-Barb (59) a nimerit bara din lovitură liberă, după care (66) a tras puțin peste poartă. Iar după ce ai noștri nu au profitat de degajarea greșită a portarului de la Botoșani, egalarea a venit în minutul 75. Antim a recuperat în careul advers, a tras în portar, mingea a rămas în suprafața de pedeapsă a botoșănenilor și Cosmin Rotaru a marcat, mingea șutată de căpitan lovind bara transversală și căzând după linie.

CSM Ceahlăul – Aerostar 1-2 (1-2)
Jocul de la mijlocul săptămânii a avut un grad de dificultate ridicat. Aflați în plină perioadă de acumulări fizice, jucătorii noștri au dat o replică serioasă unui adversar care mai are puțin și reia parcursul în Liga 2. Noi am deschis scorul în minutul 16 prin Dumbrăvean, iar aospeții au întors până la pauză prin Carabela (27) și Pop (35).
Galben-negrii au dat de furcă unei grupări ce vrea să rămână în ”B”, iar pentru asta a realizat o serie de transferuri interesante fiind de amintit aici foștii nemțeni Tăbăcariu și Drugă, care i se alătură lui Alex Ichim. Și chiar și așa, am ajuns la poarta lui Udeanu, am avut ocazii importante chiar și pe final de joc și am dat astfel emoții unei formații cu potențial, așa cum își dorește antrenorul Florin Bratu. Și totul pe fondul unui joc de pase bun la mijlocul terenului și pe fondul oboselii acumulate în zilele anterioare, care a mai redus din prospețime. După pauză, ”liniile” au fost schimbate de cei doi antrenori, iar a noastră a devenit și mai tânără. Au intrat mai mulți jucători de la categoriile de Juniori A și B în care avem mare încredere și pe care ne dorim să îi creștem pentru a deveni soluții în viitorul apropiat.

Important este că toți cei care au intrat în joc în cele două partide au arătat atitudine bună și implicare 100%, fapt văzut la CSM Ceahlăul atât la seniori, cât și la juniori în toamna anului trecut.

CSM Ceahlăul va mai juca două meciuri amicale şi săptămâna viitoare. Miercuri, 13.02.2019, va fi duelul cu Foresta Suceava (ora 12:00), iar sâmbătă, 16.02.2019, este programt jocul cu CSM Bucovina Rădăuţi (ora 12:00).

Rezultatele etapei 15 din Liga 3, Seria 1 Clasamentul la zi al Ligii 3, Seria 1 Arhivă știri