Jucăm acasă în septembrie

CSM Ceahlăul Piatra Neamț va disputa peste două săptămâni primul meci din campionat în sezonul 2021-2022. Partida va fi însă în deplasare din cauza faptului că terenurile cu gazon natural de la Stadionul Municipal ”Ceahlăul” din Piatra Neamț au intrat în renovare și aproape sigur ”centralul” nu va fi gata pentru a se juca acolo. De aceea, conducerea clubului a și înaintat o adresă către Federația Română de Fotbal pentru ca debutul în Liga 3 să fie pe teren străin.

Cât privește meciurile de acasă, conducerea clubului a anunțat că cel puțin în toamna anului 2021 accesul la jocuri va fi gratuit. ”Nu avem de gând să punem bilete la vânzare deocamdată. Vom vedea din retur. Important este să atragem cât mai mulți suporteri pe stadion, acesta este scopul nostru. Să reînviem ceea ce înseamnă sport în oraș. Dar deocamdată nu se pune problema de așa ceva”, a declarat Anton Măzărianu – CEO al COMES SA, sponsorul CSM Ceahlăul.

De asemenea, acesta a mai afirmat: ”Aștept cu nerăbdare să începem meciurile și aștept cu nerăbdare să ajungă pe stadionul nostru și suporterii. Ne bucurăm că am reușit să rezolvăm și problema gazonului, cu sprijinul Primăriei Piatra Neamț, și sper ca de la jumătatea lunii septembrie să putem juca pe terenul central al stadionului nostru, poate chiar și mai devreme. Dacă suprafața de joc de la noi nu va fi foarte bună, atunci vom juca pe «Terenul 2». Nu vreau să forțăm revenirea pe acel gazon, pentru a nu-l strica. Sper din tot sufletul să facem o impresie foarte foarte bună în campionat și să ajungem acolo unde ne-am propus.”