CSM Ceahlăul în Top 10 al apărărilor din Liga 3
Liga 3 are în acest sezon competițional 78 de formații în cele cinci serii propuse de Federația Română de Fotbal, iar într-o ierarhie a apărărilor CSM Ceahlăul Piatra Neamț se află în Top 10.
Acest clasament are în frunte pe Oțelul Galați, echipă care a primit în 14 meciuri doar 5 goluri. Turris Oltul Turnu Măgurele (Seria 3) are a doua defensivă a turului în Liga 3, cu 7 goluri primite, iar podiumul este încheiat de un trio format din Flacăra Horezu (Seria 3), FC Rapid București (Seria 2) și Minaur Baia Mare (Seria 5) – toate cu câte opt goluri primite în toamna lui 2018.
CSM Ceahlăul a fost nevoită să scoată mingea din propria poartă de numai 12 ori în sezonul de toamnă, iar cel mai important este că în nici un meci nu s-a întâmplat asta mai mult de o dată. Ca o medie a golurilor primite în toamnă, aceasta este 0,85 goluri primite pe meci în cele 14 partide oficiale.
Tot 12 goluri a mai primit în toamna anului în curs și colega noastră de serie, Sporting Liești, dar și Csikszereda Miercurea Ciuc (Seria 5), nimeni alta decât echipa care a eliminat pe Dinamo București din optimile Cupei României. Alte două trupe din grupa din care facem parte sunt înaintea noastră în ierarhia neoficială a defensivelor: campioana de toamnă a seriei Gloria Buzău (9 goluri) și Bucovina Rădăuți (10 goluri). În afara numelor amintite până acum, în Liga 3 mai este o singură altă echipă cu mai puține goluri încasate în tur, CS Afumați (Seria 2 – 11 goluri), grupare care în 2018 a terminat pe locul 5 în Liga 2, dar care nu a mai continuat în ’’B’’ cel mai probabil din lipsa banilor.