Control total asupra meciului

CSM Ceahlăul Piatra Neamț a înregistrat al patrulea succes la rând în campionat, de această dată pe terenul echipei ACS Hușana Huși. Duelul s-a terminat cu scorul de 0-4 (0-2), după 90 de minute în care în nici un moment nu s-a pus problema ca adversarul să producă pericol în carel lui Barna.

După 10 minute de joc mai mereu spre butul advers din partea echipei noastre, la poarta gazdelor a început să apară superioritatea galbe-negrilor. Prima ocazie s-a consemnat în minutul 12, când Ovidiu Toma a șutat periculos, dar a scos portarul vasluienilor și imediat a ieșit corner pentru nemțeni. De la colțul terenului a executat Răzvan Pîntea, iar Vlad Andreș s-a înălțat și a trimis cu capul în plasa porții adverse: 0-1 (12). Parcă dorind să arate că pot mai mult, hușenii au ieșit la joc, dar au fost taxați de o fază de atac rapidă a alor noștri finalizată de Arsene Luboya (16) din pasa decisivă a lui Răzvan Pîntea. Stabilirea acestui rezultat atât de repede a dus la liniștirea ostilităților. Hușana a mai încercat să dea valoarea acțiunilor sale pe benzi, dar ai noștri s-au apărat bine în toate zonele încât Alex Barna a cam șomat între buturi.

După pauză, CSM Ceahlăul a mărit diferența prin Vasile Petra (0-3, 59), ia mai ratata o ocazie prin Toma (61), iar Raul Iliescu (81, FOTO – Nr.17) a stabilit scorul final (0-4) la finalul unei faze colective de atac.

CSM Ceahlăul:Barna – Jalbă, Bourama, Andreș, Modibo, Luboya, Petra, Rotaru, Toma, Pîntea, Fellrath.Au mai jucat: Iliescu, R.Vasile, Miclean, M.Matei.Antrenor: Ștefan Stoica.

Rezumat video: link