”Atmosfera s-a mai îmbunătățit în vestiar”

CSM Ceahlăul Piatra Neamț înfruntă ACS Foresta Suceava în etapa 9 a Ligii 3, Seria 1, în ziua de sâmbătă, 23.10.2021, de la ora 15:00. Conform programării Federației Române de Fotbal, jocul va fi în fieful bucovinenilor, și se anunță unul atractiv și aprins. Asta pentru că ambele echipe caută o calificare în play-off-ul seriei, sunt vecine de clasament, iar ai noștri vor a demonstra că merită să fie între primele patru încă de la finalul turului chiar dacă nu ”ai început tocmai cum îți doreai”.

Antrenorul Gabriel Rădulescu nu se va baza pe serviciile lui Sorin Tăbăcariu pentru acest meci, dar alte probleme medicale sunt și în cazul altor jucători. Unul dintre ei este Cătălin Ștefănescu, iar un altul poate fi portarul Alexandru Barna. De asemenea, pot apărea pe lista absenților și tinerii Ciprian Șincu-Scripă și Andrei Vîlea.

Despre adversar, presiunea rezultatelor, dar și despre dorința de a face jocuri bune au vorbit astăzi într-o conferință de presă antrenorul echipei noastre, Gabriel Rădulescu, și fundașul Cristian Jalbă. Ce au declarat vă prezentăm mai jos.

Gabriel Rădulescu, antrenor CSM Ceahlăul Piatra Neamț:
”Se anunță o partidă disputată și echilibrată. Întâlnim un adversar care este reformat față de campionatul trecut, cu jucători de calitate. În acest sezon Foresta a alternat rezultatele bune cu cele mai puțin bune, dar consider că practică un joc bine organizat, chiar sunt preocupați pentru faza de atac. Noi suntem în afara locurilor de play-off și ne interesează cele trei puncte. Mergem acolo să jucăm la fel de bine ca etapa trecută. Sper să câștigăm, chiar dacă va fi un joc dificil. Partidele dintre Ceahlăul și Foresta au fost, întotdeauna, disputate, echilibrate, la limită, însă sperăm că noi vom fi mai pregătiți și mai inspirați decât ei și vom câștiga.Atmosfera s-a mai îmbunătățit în vestiar, dar în continuare există preocuparea de a câștiga cât mai multe meciuri și de a a avea încredere deplină. Sper să legăm evoluțiile bune făcute cu Miroslava și cu Vaslui cu încă una la fel de bună, dar și de rezultat pozitiv. Avem nevoie în continuare de prestații bune, să ne creăm ocazii, să fim bine organizați defensiv și să nu dăm multe șanse și speranțe adversarilor.
Sigur nu va juca Sorin Tăbăcariu, dar mai pot apărea absențe. Ne și presează regula jucătorilor ”under” și aici deja, dacă vor lipsi Șincu și Vîlea, vom avea probleme. Este drept că regula jucătorilor tineri ne dă un pic peste cap fiindcă nu sunt nici foarte mulți și nici valoric la nivelul seniorilor și atunci avem un minus. Sperăm că vom remedia în iarnă aceste probleme.
Când îți propui un obiectiv și când nu ai început tocmai cum îți doreai, întotdeauna contează rezultatul. Noi ne dorim să jucăm și fotbal, acesta este crezul nostru, și sunt mulți jucători cu calitate cu care ne putem atinge scopul. Sperăm să câștigăm în primul rând și, dacă facem și un joc bun, atunci ar fi perfect.”

Cristian Jalbă, fundaș central CSM Ceahlăul:
”Contează rezultatul, dar pe lângă asta ar trebui să facem și un joc cât mai bun și mai frumos. Dacă reușim să jucăm bine și frumos sigur la final vom avea parte și de un rezultat pozitiv. Cred că toată această perioadă mai grea, mai urâtă, a ”adunat” vestiarul, mult mai mult decât până acum. Ne bucurăm de victoria din meciul cu Sporting Juniorul Vaslui și sper să oținem tot așa să menținem atmosfera frumoasă din vestiar.
Pentru o echipă ca Ceahlăul Piatra Neamț o clasare în primele patru până la finalul meciurilor oficiale din 2021 ar trebuie să fie o normalitate. Până atunci însă trebuie să luăm fiecare joc în parte, trebuie ne concentrăm pe fiecare adversar și vom vedea pe 4 decembrie unde vom în clasament.
Foresta mereu a fost o echipă bună în această serie, cu jucători buni și care a jucat fotbal. Trebuie să o tratăm cu respect, să ne pregătim bine și la ora meciului să fim mai concentrați și să dăm totul pe teren pentru a câștiga acolo”.