Succes incontestabil!
CSM Ceahlăul Piatra Neamț a învins Știința Miroslava, una dintre cele trei formații care în noiembrie 2021 aduna 22 de puncte în clasament și se cocoța pe podium, după ce în runda precedentă câștigase la Foresta Suceava. Noi veneam după un succes meritat și voiam să dovedim că reușita din primul joc oficial din acest an nu a fost un accident. Jucasem bine la Suceava și se dorea o nouă prestație apreciată.
Miroslava în schimb avusese 2-0 și 3-1 (la pauză) în meciul cu nou-promovata Dante Botoșani, iar la final terminase 3-3. Așadar, situații mentale diferite.
Pe teren, doar în primele 25 de minute ”campioana de toamnă” a seriei a arătat și ceva valențe ofensive. Florean (6 și 17) i-a încercat vigilența lui Teo Cîmpianu din lovitură liberă, fără succes însă, iar Sandu a apărut de două ori la finalizare (13 și 25), numai că o dată a trimis pe lângă, iar a doua oară în brațele portarului nostru. În rest, Miroslava nu a existat. Unghianu a fost un anonim pe între Moroșanu, Toma și Botezatu, Nemțanu nu a mișcat în zona lui Ursu, iar de Sandu și Florean v-am povestit mai devreme.
La mijlocul terenului Botezatu, Barb și Matei au ”măturat” tot și au controlat zona dând astfel greutate unui grup bine. În benzi, Toma și Pîntea au jucat aproape fără greșeală, apărând la finalizare și apărându-se perfect. De asemenea, Mihalache a creat pericol prin jocul său, a pus presiune pe fundași și a ratat o ocazie imensă (43).
Ai noștri au fost cel mai aproape de gol prin Andreș (9), în primul sfert de oră, la un corner, după care, tot la o lovitură de la colțul terenului, fundașul nostru a fost faultat în careu de Asofiei (20). Arbitrul Moldoveanu a dictat fără urmă de îndoială punctul cu var, iar Pîntea (21) a transformat pentru 1-0. Până la pauză, Mihalache (43) a fost singurul care a mai avut o ocazie de gol, când a scăpat singur cu portarul Sima și a finalizat mult sub posibilitățile sale. La revenirea de la cabine, tot CSM Ceahlăul a dat tonul partidei. Matei (47) a tras primul șut pe poartă, după care Toma (54) a tras peste transversală din marginea careului de șase metri. Pîntea (62) a recuperat din picioarele unui fundaș și a nimerit bare cu un șut la firul ierbii singur cu Sima, iar Mateiciuc (68) a trimis și el mingea periculos în urma unui duel aerian, dar Sima a deviat balonul în bară. Ultima șansă de gol a venit din partea lui Agafiței (74), ”cap” din careu puțin pe lângă bară după un corner.
De menționat și că în minutul 58, Știinșa Miroslava a rămas cu un jucător mai puțin pe teren, pentru că fundalul central Durell Bilendo a văzut al doilea cartonaș galben.