”Este o partidă foarte importantă pentru noi”

CSM Ceahlăul se află în fața unui nou meci greu, contra unei formații, Șomuz Fălticeni, care a început bine noul sezon competițional, intrând aici în discuție și meciurile din campionat și cele din Cupa României. Echipa suceveană are, ca și noi, 7 puncte din patru meciuri, fiind învinsă în ultima rundă, la Rădăuți (2-0). De atunci însă, Șomuz a mai avut de disputat și un meci în Cupa României, pierdut pe propriul teren cu prim-divizionara FC Voluntari (1-4).

Ca și noi în cazul lui Moroșanu, Șomuz are suspendat un jucător ”under”, pe Bejenaru, iar după meciul cu Voluntari au apărut accidentări la alții doi. Cum însă și CSM Ceahlăul îi are drept absenți pe Tăbăcariu și Jalbă, lucrurile în privința problemelor de lot par similare.
În consecință, antrenorul echipei noastre, Costel Ilie este conștient că pe Stadionul ”Constantin Jamaischi” partida va fi una dificilă pentru galben-negri:
”Se anunță un meci dificil. Chiar dacă au jucat marți un meci de cupă au în componență jucători cu experiență care au fost transferați de la Bucovina Rădăuți împreună cu antrenorul lor și deci formează și un grup unit. Am văzut și eu meciul de marți din Cupa României, cu FC Voluntari, în care au fost agresivi și determinați. Este o partidă foarte importantă pentru noi. Privind puțin în urmă, nu mă pot dseclara mulțumit de cele întâmplate la jocul cu Dante, decât ca angajament. Nu am avut clarviziune, nu am avut răbdare. A trecut meciul, eliminăm greșelile care au fost și privim înainte cu încredere”.

Tehnicianul pietrean este de părere că atmosfera din vestiarul echipei noastre a rămas una propice performanței:
”Atmosfera este bună de lucru, pentru că am în componență jucători de caracter, cu maturitate și care și-au dat seama de greșelile făcute și le vor elimina. Mergem la Șomuz cu optimism, cu încredere, să ne impunem jocul și să ne întoarcem cu toate cele trei puncte”.

Denis Botezatu, mijlocașul echipei noastre, a menționat faptul că peste eșecul din partida cu Dante nu s-a trecut foarte ușor. ”A fost un eșec ce ne-a durut”, a precizat unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din lotul nemțean, care apoi a continuat:
”Colegilor le transmit să aibă încredere, fiindcă suntem la început de campionat, unul care este lung și vom ajunge la potențialul maxim în curând. Suporterilor le mulțumim fiindcă au răbdare cu noi și îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion să ne susțină. La Fălticeni trebuie să fim calmi, să ne impunem jocul și să nu mai ratăm foarte mult, ca la Rădăuți. Mergem la victorie”.

Întrebați despre jocul rezultatelor, cei doi participanți la conferința de presă de astăzi au afirmat că cel mai important este ca CSM Ceahlăul să își câștige meciurile și apoi să se uite la ce fac adversarii.