CSM Ceahlăul mai are puțin până la debutul în campionat

CSM Ceahlăul se pregătește de meciul de debut al noului sezon al Ligii 3, Seria 1. Vineri, 27 august 2021, de la ora 18.00, formația noastră va înfrunta pe CSM Pașcani, grupare care a rămas în Liga 3 după ce a câștigat în luna maibarajul pentru promovare/rămânere în Liga 3 disputat contra celor de la CSM Vaslui.

Astăzi, 25 august, într-o conferință de presă, antrenorul Costel Ilie și portarul Alexandru Barna au vorbit despre adversar, competiție, obiectiv și spectatori.
Declarațiile lor sunt următoarele:

Costel Ilie, antrenor principal CSM Ceahlăul, despre:
– meciul de la CSM Pașcani

„Suntem în fața unui nou început, cu meci de debut la CSM Pașcani, o echipă mult schimbată față de sezonul precedent, cu mulți jucători tineri din zona Iașului. Ei sunt o echipă tânătă, agresivă și bine organizată. Sper ca la ora jocului să fim toți apți din punct de vedere medical. Avem absențe doar în cazul lui Sorin Tăbăcariu și a lui Cristian Jalbă. Am încredere că toți cei care intră vor avea reacție, vor avea atitudine și determinare pentru a câștiga acest meci.
Mă bazez pe toți jucătorii și sunt importanți pentru mine, dar am un ”prim 11” cristalizat și dacă nu apar probleme medicale până la ora jocului atunci începem partida în formula deja gândită. Respectăm Pașcaniul, dar noi vom trata meciul foarte serios. Nu vreau să apară momente de relaxare, ci trebuie să fim concentrați și să ne apropiem victoria.”

– alcătuirea lotului
„Mai așteptăm un fundaș central și un mijlocaș. Cred că lotul este unul bun din punct de vedere numeric și valoric în prezent. În rest, toți sunt concentrați și nici nu au cum altfel. Am jucători maturi în lot, cu valoare, cu experiență, care prin multe discuții individuale și de grup și-au dat seama de importanța meciului, de importanța obiectivului și nu ne rămâne decât să punem în practică ceea ce lucrăm la antrenamente.”

– Liga 3, Seria 1
„Este o competiție strânsă cu șapte echipe care se vor bate pentru cele patru locuri din play-off. Sunt formații cu loturi bune, omogene, cu experiență și pot da exemple ca Dante Botoșani sau Huașana Huși. Sunt însă ferm convins că avem cea mai bună echipă. Am mare încredere în jucători și sper să ne îndeplinim obiectivul.
Programul este unul destul de greu, mai ales că în primele jocuri acasă întâlnim Hușana și Dante, ambele echipe cu experianță, dar consider că la valoarea noastră nu ar trebuie să avem probleme.”

– atmosferă
„Este o atmosferă bună, optimistă, dar trebuie să rămânem și concentrați. Chiar dacă la ultimul test, meciul amical cu Focșani, nu am arătat prea bine, am încercat în această săptămână să corectez greșelile și sper să nu le mai vedem în partidele oficiale.”

Alexandru Barna, portar la CSM Ceahlăul, despre:
– meciul cu CSM Pașcani
„Despre CSM Pașcani știu că este o echipă tânără și în formare, dar pe care nu trebuie să o tratăm cu usurință pentru că vom avea mari probleme acolo. Trebuie să începem campionatul cu dreptul, să prindem încredere. Important este să câștigăm, nu contează scorul. Dacă ne întoarcem cu cele trei puncte acasă, atunci căpătăm încredere și în următorul meci vom da și mai mult. Cred că va fi un sezon puternic cel care începe în curând.”

– absența îndelungată din cauza accidentării din 2020
„Mi-e dor de emoția unui joc oficial, pentru că am un an și jumătate de când nu am mai jucat un meci oficial. Am revenit cu forțe proaspete, cu dorință mare pentru a pune umărul la realizarea obiectivului clubului. Toți am venit aici pentru promovare. (n.n. – Alex Barna a jucat ultimul meci oficial în martie 2020 pentru CSM Ceahlăul, la Miroslava. A plecat apoi în vară și sezonul trecut nu a jucat din cauza ueni accidentări).”

– despre apariția suporterilor în tribune
„Sincer să vă spune mi-e dor de meciuri cu spectatori în tribune. Îmi aduc aminte că ultima dată când am jucat la Piatra Neamț foarte mulți oameni ss-au strâns la tribuna oficială (n.n. – Tribuna 1) și era aproape plin. Chiar îmi este dor să văd spectatori în tribună. Îi așteptăm la stadion să ne susțină. Ne vor împinge de la spate dacă vor veni la stadion și ne vor încuraja.”