În acest tur am înregistrat al patrulea success fără gol primit
La începutul sezonului în curs antrenorul Ștefan Stoica a afirmat în câteva rânduri că ”echipa primește prea multe goluri”. S-au scurs zece etape din acest tur și CSM Ceahlăul a ajuns să aibă patru meciuri încheiat cu victoria fără gol primit. Așa s-a întâmplat și cu CSM Bacău, un meci pe care galben-negrii l-au dominat și controlat de la un capăt la celălalt.
Scorul final, 3-0 (1-0), reflectă aproape firesc realitatea din teren. CSM Ceahlăul a marcat o singură data până la pauză, dar a irosit ocazii foarte bune. Keita Modibo (5) putea deschide scorul din pasa lui Răzvan Pîntea, Yoann Fellrath (7) a nimerit bara după un corner executat de Ovidiu Toma, iar Arsene Luboya (11) a șutat sub transversal de la marginea careului, dar Teo Cîmpianu a respins în corner. Pîntea (28) a șutat pe direcția lui Cîmpianu din careu, după care Toma (36) și Fellrath (38) au mai semnat alte două șanse importante. Golul a venit în minutul 40. Fellrath a deviat subtil la centrarea din dreapta a lui Luboya, iar CSM Bacău a cedat pentru întâia oară.
După pauză, tot Keita Modibo (48) a semnat prima ocazie pentru CSM Ceahlăul. Cel mai probabil a vrut o centrare în careul advers, numai că mingea s-a dus spre poarta lui Cîmpianu, care a respins cu dificultate în corner. Ai noștri s-au menținut în careul advers, iar Fomba Bourama (50) l-a pus iar în dificultate pe Cîmpinau. Și după un alt corner Vlad Andreș (50) a nimerit transversal, mingea a revenit la Cristi Jalbă, care a șutat mult peste poartă. 2-0 s-a făcut la ”capul” lui Vasile Petra din ”6m”, din centrarea lui Luboya. Până să se stabilească scorul fina, CSM Bacău a avut două ocazii clare de a marca. Antal (79) a pătruns în careul nostru și a șutat peste poartă din poziție bună, iar Istrate (82) a nimerit transversala în urma unei lovituri de cap. Ultimul cuvânt în joc l-a avut Vlad Andreș (89, 3-0), care a finalizat o fază de atac a alor noștri care l-a implicat și pe nou-venitul Ibrahim Diarra.
CSM Ceahlăul
Barna – Jalbă, Bourama, Andreș, Modibo, Luboya, Rotaru, Petra, Pîntea, Toma, Fellrath. Au mai intrat: Iliescu, Covasan, Diarra, M’Barga. Antrenor: Ștefan Stoica.